Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Găurile limbii române’ Category

INVESTÍŢIE, investiţii, s.f. 1. Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obţinerii de profituri; (concr.) capitalul plasat. 2. Alocare (de către stat) a unei sume şi a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru lărgirea, reutilarea şi modernizarea celor existente; (concr.) suma alocată, fondurile alocate. [Var.:

CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ♢ Expr. Cum am cumpărat-o, aşa o vând = cum mi s-a povestit mie, aşa povestesc şi eu altora. 2. Fig. A câştiga de partea sa pe cineva, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare.

Mă amuză şi în acelaşi timp zgârie pe ureche când aud pe cineva făcând „o investiţie”. Aud aproape zilnic texte de genul „Am făcut o investiţie bună cu maşina asta (n.m. personală)”, precum şi multe altfel de propoziţii, toate având în comun un singur cuvânt, „investiţie”. Conform DEX-ului şi nu în ultimul rând a logicii, cumpărarea unui produs care nu aduce beneficii materiale în urma cumpărării sale nu poate fi considerat o investiţie, ci o cumpărare sau o achiziţionare.
De exemplu, unui autoturism, îi scade valoarea cu aproximativ 30% odată ce părăsim dealerul.

Lucrurile pe care le-am explicat mai sus sunt lucruri simple, care nu spun mare lucru, însă consider că unii chiar cred ceea ce spun. Chiar consideră plătirea unei sume de bani pe un produs care nu produce nimic „o investiţie”. Putem vorbi de o aşa zisă mentalitate „românească”. Cu toate că nu îmi place generalizarea geografică sau etnică, în cazul de faţă consider că se potriveşte.
Aşa zisele investiţii pot fi considerate investiţii, însă pe plan spiritual. Majoritatea românilor au dorinţe foarte păguboase.
În ordine, cred că aş putea enumera:
a) un telefon şmecher;
b) haine „de firmă”;
c) o maşină scumpă;
d) un apartament în cea mai bună zonă a oraşului;
e) un teren liber şi intravilan şi finanţare pentru construirea unei locuinţe „pe pământ”;

Voi defalca punctele de mai sus:

a) un telefon şmecher – primele telefoane mobile erau foarte mari şi grele. A urmat o perioadă în care au apărut telefoane mici şi scumpe. Toată lumea şi le dorea. Lucrurile au evoluat, au apărut sunetele polifonice, telefoanele cu cameră, mp3, 3g, wlan, etc. În România se vând excelent telefoanele foarte scumpe. Mitocănia ne îndeamnă să ne luăm un telefon multimedia şi să ascultăm muzică la el, fără căşti, pe stradă. Îl scoatem pe masă în baruri chiar dacă nu avem baterie, îl ţinem cât mai ciudat la ureche, cu cotul sus, într-o parte, cu mâna stângă la urechea dreaptă, în orice mod care poate influenţa privirile celorlalţi asupra minunăţiei de aparat. De asemenea, vom vorbi foarte tare la el, chiar vom ridica vocea foarte tare atunci când înjurăm. Chiar dacă telefonul citeşte pdf-uri, doc-uri, are un organiser impecabil, 3G, îl vom folosi doar pentru vorbit şi ascultat muzică. Ne vom da mari: „Am treige!” „-Il folosesti?” „-Nu!”.

b) haine „de firmă”. Eu sunt conştient că există firme care produc haine foarte bune, dar şi gama de produse este foarte variată. În România, găsim mereu asortate tricouri Adidas cu pantaloni de stofă Armani şi pantofi Converse. Nu merge. În ultimul timp observ tot mai mulţi „bălţaţi” pe stradă. Tricouri foarte urâte, combinaţii de culori complementare, fără pic de gust, însă semnul „Puma” de pe spate mă face să fiu invidios. Noi nu ne îmbrăcăm cu haine în care să ne simţim bine. Ne îmbrăcăm cu adidiaşi Adidas (nu am văzut în viaţa mea un adidas de la Adidas sau Reebok care să îmi placă), Pantaloni „de la Kenvelo” – sincer nu am văzut prea multe produse care să îmi placă la Kenvelo şi tricouri Puma. Nu îmi plac desenele cu animale pe mine, nu consider că mă poate reprezenta aşa ceva. Da, aş purta adidaşi Adidas dacă aş ieşi să alerg, am dat un plus la ceea ce am probat pentru comoditate. Dar nu m-aş duce la o întâlnire de afaceri cu aşa ceva. Aş părea snob.

c) o maşină scumpă – Chiar dacă vei plăti 70% din salariu pentru următorii 5 ani şi vei trăi în continuare pe spinarea vecinilor, Mercedesul din faţa blocului este un semn de bunăstare. Deja eşti în altă lume. Nu îţi spune nimeni: „Bună alegere ai făcut cu maşina asta scumpă, în primul rând pentru că vei avea prioritate peste tot”. Cu toate că nici majoritatea şoferilor nu vor şti asta, tu vei fi sigur că vei avea prioritate peste tot. Semnele „stop” şi „cedează trecerea” sunt pentru „tăranii cu Dacia”.

d) un apartament în cea mai bună zonă a oraşului. Chiar dacă locuieşti într-un oraş mic şi îţi schimbi locul de muncă odată pe an, cea mai bună alegere este un apartament foarte aproape de zona în care lucrezi în acest moment. Străbaţi oraşul în 10 minute şi ajungi foarte repede dintr-un loc în altul din cauza traficului uşor, dar tu trebuie să ai casa aproape de locul de muncă. Există 50% şanse ca următorul loc de muncă să fie foarte departe de apartament, dar nu contează. Tu cumpără-l, chiar dacă te costă dublu decât într-o zonă mai bună. Oricum, zonele se cam schimbă de la o zi la alta în oraşele micuţe, aşa că o asemenea „investiţie” îţi va aduce, mai mult ca sigur, câştiguri negative în viitor.

e) un teren liber şi intravilan şi finanţare pentru construirea unei locuinţe „pe pământ”. În România, persoanele fizice construiesc mult mai mult decât societăţile. Mi se pare o impertinenţă. Nu percepem că putem cumpăra locuinţe deja construite. În plus, proiectele propuse de arhitect sunt „pentru proşti”. Acesta este motivul principal pentru care vă apar vecini care vă iau toată priveliştea. Acesta este motivul pentru care, în zone cu multe construcţii vechi, cu nivel de înălţime maxim P+1, apar căsoaie cu turluţe şi cocoşi.

Am început dintr-un loc şi am terminat în altul, oricum, ideea este că mi se pare imposibil să nu utilizez anumite clişee de genul „mentalitatea românilor”, sau „românilor le place să…”, clişee care încă mi se par aiurea, auzite din partea altcuiva.

Read Full Post »

Castigatorule

castigatorul

Te-ai săturat să ai dificultăţi de scriere? Acum este şansa ta să te înscrii la şcoală! Pentru fiecare coleg adus primeşti o carte. Poate fi folosită şi ca mouse pad!

Read Full Post »

Aud foarte des că mi se cere o “ţigare”.
Nu înţeleg. S-a înlocuit o literă. Din punct de vede fonetic, mi se pare mult mai greu de pronunţat “e” decât “ă”.
Când stai ca prostul şi te uiţi pe pereţi, dorind să expui o idee celor din jurul tău, cum faci? Faci „ăăăăăăăă, deci, ăăăăă”.
Când ai o descoperire. Când observi că de fapt o cuantă descrie o mişcare sinusoidală în mişcarea browniană, faci: “eeeeee, io-te cum se miscă! eeee…”.
Mă zgârie pe ureche “tigare”. De asemenea, am un coleg care spune “musteţi” în loc de mustăţi. L-am corectat şi mi s-a răspun răspicat “MUSTEŢI!!!”
De fiecare dată când corectez pe cineva mă simt prost.
– Toţi de-acolo e urâţi
– Sunt urâţi
– Bine că eşti tu deştept…
Mă simt ca un rahat cu ochi. Plus că mi se aruncă şi o privire dezgustată, lipsită de respect.
Acum, bai boule, eu te corectez. E ca şi cum te-ai încălţa cu stângul în dreptul şi eu ţi-aş spune ca dacă îi pui invers mergi mai uşor. Ar trebui să-mi mulţumeşti, nu să mă faci pe mine să mă simt prost. Idiotule.
Din punctul meu de vedere, proştii care nu ştiu să vorbească corect, ar trebui catalogaţi drept handicapaţi. Mi se pare un handicap. Eventual o dungă verde pe buletin ar fi în regulă. Ar putea să vadă oricine căruia îi prezinţi buletinul şi să te înţeleagă. “A, nu ştiţi să vorbiţi, îmi pare rău, nu am ştiut că aveţi această problemă, rezolvăm treaba mai repede pentru dumneavoastră”.
Pur si simplu mă plictisesc proştii.
Bunica mea a trăit la într-un sătuc toată viaţa. Singura carte pe care a citit-o a fost biblia, Dumnezeu s-o ierte. Dar nu am auzit niciodată să facă o greşeală de vorbire.
Daca trăiaţi în pădure vorbeaţi mai bine…

Read Full Post »

Beat muci

Ca sa rămân pe aceeaşi linie de plutire a prostiei, tot in muci inot. Expresia „beat muci” mai exact. M-am gândit de unde ar putea proveni şi am ajuns la concluzia ca e o interpretare greşită. Iniţial a fost o întrebare a unui dialog care arată cam aşa:

Dialogul se desfăşoară pe un trotuar. Întrebatul stă pe bordură în diagonală, scobindu-şi mucii într-o baltă de vomică. Cel ce întreabă este treaz, cunoştinţă a celui întrebat.

– Bă da’ ce-ai baut… Ţi-e bine?
– Aaaaaaaa! Beat! Muci? (înainte de întrebarea „Muci?”, intervievatul îşi scoate degetul arătător din nas şi îl îndreaptă către persoana trează oferindu-i acestuia părţi gelatinoase secretate de glandele nazale)
Nu mulţumesc.

Brobabil, în continuare, acest dialog a fost povestit pe mesagerul iahu, unde nu există semne de punctuaţie pe tastaturile unora.

Read Full Post »

Despre scobit

Sunt de părere că expresia „mă scobesc în nas” este o expresie fără nici o noima. Aberantă chiar. Cum se poate cineva scobi în nas?? Un sculptor poate spune „hehe, ma scobesc în lemn!” în cazul în care realizează un autoportret dintr-un material lemnos.
Varianta corectă ar fi „scobesc nasul”. Dar nici cu asta nu sunt de acord, nasul în sine nesuferind nici un fel de modificări în urma procedeului pe care îl aplicăm. Dacă aş putea propune o formă academicienilor, aceea ar fi cu siguranţă „scobesc mucii”. Datorită materialul gelatinos, în unele cazuri greu de conturat şi texturat, nu ne putem „scobi în muci”, ceea ce rezultă în urma procedeului din nasul meu nesemănând în nici un caz cu mine. Poate cu mine cand eram foarte, foarte mic, la vreo lună după concepere. Dar nu în stadiul în care sunt acum.
Fiind o activitate pe care o practicăm foarte mulţi dintre noi, mi se pare scandalos să nu i se alăture niciodată adverbe. Am putea spune „scobesc mucii cu mare plăcere”, „scobesc mucii cu interes”, „scobesc mucii fericit”.

Read Full Post »