Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2009

Acum vreo doi ani, lucram la nea’ B. Şi nea’ B. se înţelegea foarte bine cu colaboratorii firmei, şi s-a hotărât el să facă nişte cadouri frumoase. A luat el nişte sticle de şampanie, am dat etichetele jos (m-am chinuit vreo 2 ore să le curăţ pe toate) şi am lipit nişte etichete personalizate pe care era trecut numele firmei, la multi ani, precum şi alte urări care te îndemnau să bei.
Decebal lucra peste program. Îşi bătea capul sărăcuţul, că a doua zi trebuia să fie gata ziarul şi avea foarte multe de făcut.
Ce face românul când are mult de muncă? Dă petrecere!!! Îl chem pe tovarăşul Cărniţă, bun păhărist, şi-i expun problema.”Uăi, bani din pula, ţigări mai ioc, dar am nişte şampanii de rup gura târgului.”
Ne-a durut pe noi la cucuruz că erau trecute pe dânsele mesaje porcoase şi nume de firme şi că a doua zi trebuiau să ajungă la beneficiari. Pe gâtlej s-au dus. Nu toate, doar două.
Doi sărbătoriţi au rămas fără şampanie. Dar cum era anul nou şi atâţi oameni sărbătoresc şi se simt sărbătoriţi, am considerat că nu-i bai dacă doi dintre ei nu beau şampanie cu mesaje pe dânsa.
Am marturisit domnule B.
Nu, nu am plecat de la firma pentru că nu puteam trăi cu mustrările acestea, ci pentru că dădeai banii când lua bunica pensia. Odihneasca-se-n pace.

Anunțuri

Read Full Post »

Bucătarul lui peşte

Astăzi am îmbrăcat straiele de bucătar, cele cu „Kiss the Cook”.
Mai jos aveti reţeta mea preferată, azi inventată.
Pasul 1
Înainte de dressingul bucatarului, se dă o fugă şi se cumpără un somn. La 6-7 kg. Neapărat viu.
Pasul 2
Îi spui vânzătorului să ţi-l dea pe „ăl’ de se zbate ‘colo”. Vânzătorul se va chinui să ţi-l dea, încercând să te convingă să-l iei pe ăla „de stă cuminte acolo”. Răspunsul tău va fi „e bolnav! pe ăl de se zbate îl vreau!”.
Pasul 3
Procedeul prinderii şi punerii în plasă e lăsat pe mâna angajatului. Dacă nu îi sare de 2 ori din mână se alege altul. Se repetă secţiunea sus amintită până sunt îndeplinite condiţiile de prospeţime.
Pasul 4
Se face panaramă cu el în tot Picul ca să vadă lumea că ţi-ai luat somn viu. Drumul până la casă se face pe la raionul de condimente, unde vei specifica cu toată sinceritatea pe care o poţi mima că doar ce ai venit de la pescuit şi vrei să ştii ce condimente îţi trebuiesc pentru animalul prins.
Pasul 5
Se scapă somnul pe jos şi se lasă să se zbată aproximativ 2-3 minute, timp în care ţipi tuturor care se apropie „NU! Atentie!! Muşcă!!!”. Îl iei, îl bagi în plasă.
Pasul 6
Ajuns la casă, faci panaramă. Eticheta cu codul de bare este în aceeaşi plasă în care ai şi peştele. La fundul plasei. Trebuie scos animalul. Îl scoţi, îl pui pe casa de marcat şi ai grijă să înceapă să se zbată.
O rogi pe angajata de la casierie să te ajute să-l iei de pe jos.
Pasul 7
Plăteşti, pleci, ajungi acasă.
Pasul 8
Îl scoţi şi îl pui in chiuvetă. Automat dai drumul la apă. Când animalul simte apă, începe să dea din coadă. Opreşti apa, cureţi faianţa şi gresia.

Mi-a dat cineva un sfat: „Loveşte-l cu ciocanul în cap! Îl ameţeşti şi faci ce vrei din el”.

Pasul 9
Loveşti animalul cu ciocanul în cap. Capul nu se sparge. Insistă. Te vei lăsa păgubaş. Nu se sparge.
Pasul 10
Îl muţi pe masă. Mare grijă! Solniţa, borcanul cu piper, pâinea, trebuiesc neapărat puse pe aceeaşi masă pe care pui peştele.
Pasul 11
Bagi cuţitul în el. De preferat cât mai aproape de cap. Nu, n-are gât. Animalul îţi pregăteşte o surpriză „neaşteptată”. Începe să se zbată. Dărâmă tot, sare, piper, murdăreşte pâinea cu sânge.
Pasul 12
Te uiţi liniştit şi râzi.
Pasul 13
Tranşarea trebuie să recurgă normal. Se taie, se scoate interiorul
Pasul 14
Se spală gresia, faianţa, solniţa, pâinea, şorţul cu „Kiss the Cook”, cuţitul, mobila.
Pasul 15
După ce îi luaţi pulsul şi vă notaţi ora decesului, se poate pregăti şi eventual prepara.

Read Full Post »

Gin

Ea: Aş dori şi eu 50 de gin tonic şi un Schweppes

Read Full Post »

El este un ouţ. Nu stă să moară, aşa este el. Nu cred că există însă o fiinţă mai plină de viaţă. Simte fiecare mişcare a cozii şi îi place. Îi place să ştie maturitatea care îl defineşte într-un singur cuvânt: auz.
O luna a trecut. Aproape. Mai sunt încă două zile şi se întâmplă din nou. Acum nu voi mai lăsa obsesiva întrebare să domine. Voi răspunde: NU!. Până la urmă de ce trebuie neapărat să intri în lanul de porumb? Poţi găsi televizoare la tot pasul. Ai magazine peste tot.
Nu se întâplă prea des să aud asta, însă nu ma voi plafona utilizând răspunsuri fără înţeles. Voi încerca să văd cu urechile şi să aud cu nasul.
Există un singur curs al lucrurilor măreţe, ce nu poate avea o singură direcţie. Desigur, veţi spune, acum el a crescut. Nu mai este un ou mare. S-a făcut mic şi simte coaja cum creşte. Cu cât soarele îşi aşterne razele pe rochia lui verde, cu atât aude mai bine apa curgând. Unde? Cum? De ce? Cu cine? Întrebări fără rost şi fără răspuns. Nu cred în îngeri negri.

Dacă v-au întristat cuvintele de mai sus, îmi pare rău. Este ceea ce simt.

Read Full Post »

Acum ceva timp lucram la un ziar. Şi aveam un colaborator pupincurist. Îi vom spune M. Nenea respectiv, de o nesimtire fără margini, era ţinut pentru simplu motiv că aducea bani la ziar.
Să vă explic cum câştigă bănuţi ziarele de provincie. Scrii de bine despre X, X îţi dă bani. Simplu ca buna ziua. Aşa fac toate. Dacă aud vreun redactor de la un ziar local că nu se procedează aşa, înseamnă ori că e prea prost, ori că nu recunoaşte.
Eu eram redactor şef la un ziar de provincie, care scria lucruri sociale. Nenea sus amintit, la vreo 50 de anisori ai săi se ducea pe la primari, consilieri locali şi alte personalităţi ale judeţului şi le spunea:
– Dom’ inginer, să trăiţi!
– Salut M.
– O, ce bine arătaţi, aţi mai slăbit… Uitaţi, am aici o ofertă de la cel mai tare ziar din judeţ.
– Ia.
– Cel mai tare. De afacerişti. Toţi afaceriştii din judeţ apar aici. Dai şi mata ceva şi te băgăm.
– Păi ce scrieţi.
– Ce vrei mata dom’ inginer. Matale spui, ca ai talent, iar noi băgăm în ziar.
– Bine mai, ia 5 milioane, şi scrie ce vrei tu.
– Să trăiţi. Câte ziare să v-aducem să împărţiţi prin comună? 50, 100?
– 100, că am mulţi.
– Gata şefu’. Vineri vine ziarele aici.
Şi se apuca M. să scrie. Şi scria. Titlul suna mereu ceva de genul: „Cel mai bun primar pe care comuna…. l-a avut”, „Lucruri mari făcute de…”. Şi în articol scria cum face dom’ inginer Y alei şi drumuri şi multe alte pupincurisme. Partea proastă era că duceam o muncă titanică de redactare şi corectură pentru că persoana în cauză nu ştia să scrie la calculator şi nici la limba română.
Cu toate că nu eram de acord, băgam pupincurismele în ziar, apărea ziarul şi toată lumea era fericită. Banu’ era dat, ziarele distribuite, fericire mare.
Acum, partea proastă a fost să aflu că domn’ inginer abia absolvise 10 clase. Cum se putea să fie inginer nu ştiu. Mă întreb, oare câţi doctori docenţi şi biochimişti cu 6 clase or mai fi fost băgaţi prin ziarul ala…
Oricum, presa locală este de o nesimtire şi pupincuroşenie fără margini. Nu voi mai lucra niciodată la aşa ceva, nu-mi mai trebuie…

Read Full Post »

Am văzut că foarte multă lume a interpretat total greşit Legea nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii.
Doresc sa aduc unele lămuriri.
Legea se adresează furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice şi reţelelor publice de comunicaţii. În nici un caz omului de rând.
Aceasta lege constă într-un singur lucru. Vor fi stocate numai datele apelurilor, SMS-urilor, e-mail-urilor, nu şi conţinutul acestora. Numai ora la care a fost realizat apelul sau ora la care a fost scris sms-ul sau e-mail-ul. Furnizorii de servicii sus menţionaţi sunt obligaţi să reţină aceste date o perioadă de 6 luni. În această perioadă, în cazul unui proces, se vor putea consulta numai cu hotărâre judecătorească. Astfel, investigatorii vor avea acces numai la aceste date, nicidecum la conţinutul acestora. Conţinutul nu va fi stocat.

Articolul 28 din Constituţia României conţine textul de mai jos:
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
Nu se specifică nicăieri că se poate interveni asupra acestor mijloace de comunicare prin hotărâre judecătorească.

Foarte multă lume a interpretat greşit legea, în primul rând din cauza apariţiilor din presă. Titlurile bombastice sunt făcute să atragă cititorul. Mi se pare lipsă de profesionalism din partea publicaţiilor să dezinformeze în aşa măsură însă.
Puteţi citi legea integral, aici.

Read Full Post »

Suntem domestici, nu muscam!

Conform unui studiu realizat de Discovery Networks EMEA in 2007 si 2008, românii sunt cei mai domestici bărbaţi din Europa. Nu se referă la faptul că nu muscam. Mai muscăm din când în când, măcar în pat. Se referă la faptul că suntem nişte femei cu pantaloni. Mai jos aveţi caracteristicile bărbatului domestic. Dacă îl vedeţi, apelaţi-l „nenea” şi aruncaţi-i o bere, nu muşcă:
– îşi susţine financiar casa şi familia
– afectiv faţă de copii şi nevastă
– preocupat de bunăstarea familiei
– ajută la treburile gospodăreşti
– preocupat de educaţia şi viitorul copiilor
– nu înlocuieşte afectivitatea cu banii
– interesat de imaginea perfectă: casă, bani, maşină scumpă şi nevastă frumoasă

Pe de cealată parte, ţările moderne au, în general, bărbaţi moderni. Aceştia se caracterizează prin faptul că îi cam doare la gogoşar de restul familiei. Îi interesează să câştige cât mai mult, să facă copii cât mai târziu. Să iasă cât mai des cu prietenii la bere şi să se culce cu cât mai multe femei de maxim 23 de ani. Datorită mentalităţii sale, pe plan profesional, aceste specimene ajung mai greu la maturitate, majoritatea ajungând la 30 de ani fără să aibă copii sau o casă proprie. Majoritatea bărbaţilor moderni nu au grijă de sănătatea lor, aceştia ducându-se însă la sala de sport.

Asadar, făcând o comparaţie:
– în România bărbaţii au grijă de familie, au un loc de munca stabil, aduc bani în casă şi fac mâncare alături de nevastă.
– în Germania, Anglia, Olanda, Franţa (şi restul ţărilor dezvoltate), bărbatul schimbă locurile de muncă odata la 3 luni pentru un alt loc de munca cu un salariu mai mare, n-are familie, îi place să piardă nopţile prin cârciumi, nu vrea familie.

Bărbatul român, cu toate că este domestic însă, îşi mai arată colţii din când în când, având aşa bine grijă de nevastă, încât simte nevoia s-o atingă. Cu palme, pumni, picioare. Mi se pare normal, violenţa domestică nu s-ar putea aplica din partea bărbatului modern, deoarece atunci când agăţi o tipă de 18 ani în cârciumă, nu te gandeşti neapărat s-o duci acasă şi s-o baţi.

Read Full Post »

Older Posts »